GarantiBank Turcia a inregistrat un profit net consolidat de 1 miliard EUR in primele 9 luni din 2009
GarantiBank Turcia, banca mama a sucursalei locale GarantiBank, a inregistrat rezultate exceptionale in primele 9 luni din 2009. Profitul net consolidat al bancii din Turcia a crescut cu 46% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 2.158 milioane lire turcesti (aproximativ 1 miliard EUR), informeaza un comunicat de presa al bancii.
Nivelul activelor consolidate a atins 112 miliarde lire turcesti (52 miliarde EUR), in crestere cu 13% fata de sfarsitul anului trecut. GarantiBank a continuat sa contribuie la cresterea economiei reale, atingand un nivel al creditelor cash si non-cash acordate de 69 miliarde lire turcesti (32 miliarde EUR).
"Performantele inregistrate de GarantiBank in Turcia au avut la baza o structura solida si echilibrata a activelor si pasivelor. GarantiBank, cel mai mare creditor din Turcia, a continuat sa sprijine economia nationala si sa isi extinda reteaua de distributie. Cu peste 750 de unitati bancare, o gama variata si complexa de produse si servicii, ale caror cote de piata sunt in crestere, GarantiBank este leader-ul sectorului bancar din Turcia. Totodata, aceasta este prima companie de bancassurance, cu cea mai extinsa retea de distributie. In 2009, unul din patru planuri de pensii private a fost vandut prin intermediul GarantiBank. Serviciul de mobile banking al GarantiBank, lansat la sfarsitul anului 2007, are acum peste 200.000 de utilizatori si tranzactii lunare de peste 100 milioane lire turcesti", a declarat Ergun Özen, CEO al GarantiBank Turcia.
In primele noua luni din 2009, GarantiBank a initiat numeroase proiecte de succes in domeniul sistemelor de plati electronice, atat pe plan local, cat si international. Unul dintre acestea a fost extinderea portofoliului sau de produse de plata contactless prin adaugarea cardurilor Money si Shop & Miles. GarantiBank Turcia a lansat primul sistem de plati contactless cu tehnologia MasterCard PayPass din Europa in 2006, in prezent acesta avand peste 800.000 de utilizatori.
"Cu o retea de 750 unitati, 2.600 ATM-uri si peste 350.000 terminale POS, ne concentram in permanenta eforturile pentru a oferi celor aproape 9 milioane de clienti produsele si serviciile de care au nevoie", a adaugat Ergun Özen.
Rezultatele obtinute de GarantiBank Turcia au continuat sa fie recunoscute atat pe plan national, cat si international. Euromoney a desemnat banca drept "Compania cu cel mai bun management din Europa Centrala si de Est", in timp ce Global Finance a acordat GarantiBank distinctia "Cea mai buna banca de internet banking pentru persoane fizice din Turcia". In cadrul aceleiasi ceremonii de premiere, organizata de Global Finance, premiul "Cea mai buna banca de internet banking pentru persoane fizice din Romania" a revenit GarantiBank Romania.







